Căutați
Filters
Close

14 Lucruri despre Cupa Menstruala

https://www.biospot.ro/allmatters-gel-igiena-intima-si-curatare-cupa14 Lucruri despre Cupa Menstruala

Cupa menstruală a început să devină foarte populară în România, acestea fiind o alternativă mai eficientă și ieftină decât tamponul sau absorbantele. În acest articol vom vorbi despre motivele pentru care aceste cupe sunt considerate ”viitorul” și dacă merită să investești și tu într-o asemenea cupă.

Majoritatea doamnelor care folosesc au declarat că au auzit de la alte femei care foloseau deja o asemenea cupă sau prin documentare pe internet pe diverse site-uri internaționale. Pentru a te putea ajuta să iei o decizie în cunoștință de cauză o să încercăm să îți oferim o opinie obiectivă și documentată despre această temă. E simplu, noi ne dorim să te ajutăm și să îți oferim toate informațiile la care avem noi acces și despre care credem că o să ai nevoie pentru a-ți putea forma propria părere.

Deși ele au fost inventate în 1930, aceste cupe nu au ajuns niciodată ”mainstream” și nu suntem siguri de ce. Poate pur și simplu nu au avut o publicitate destul de bună sau poate faptul că sunt mai "grele" de folosit decât tamponul sau absorbantele a oprit multe femei din a le încerca și folosi.

Oricare ar fi motivul pentru care nu s-a întamplat acest lucru în trecut, noi îți recomandăm să parcurgi acest articol în întregime, bucură-te de informații și află dacă cupa menstruală este potrivită pentru tine.

1. Beneficiile Cupelor Menstruale

Cel mai mare beneficiu al acestor cupe este posibilitatea de a fi reutilizată. Contrar tampoanelor sau absorbantelor, acestea pot fi folosite până la 10 ani (conform specificațiilor producătorilor), dacă aveți grijă de ele. Acest fapt le face să fie alegerea mult mai economică și convenabilă.

Surprinzător, pot fi folosite pentru 12 ore fără a produce miros neplăcut. Datorită faptului că sunt confecționate din silicon medical, poți fi sigură că pot fi folosite fără probleme și că spălarea lor va fi rapidă și fără surprize.

Datorită duratei mari de viață și a faptului că nu au dată de expirare le poți folosi mult timp fără a fi nevoie să le înlocuiești. Pe piață din România poți găsi produse între 50-200 de lei (ai grijă la cele contrafăcute și alege să le achizitionezi doar de la Distribuitori Autorizați). Nu este o sumă mare deloc dacă compari cât cheltuiești în 10 ani pe tampoane sau absorbante.

2. Dezavantajele Cupelor Menstruale

În primul rând, ca și cu orice lucru nou, trebuie să te obișnuiești cu ele. (9 din 10 femei care le-au folosit au declarat ca nu s-ar întoarce înapoi la tampoanele sau absorbantele clasice). Există multe mituri în piață cum că ar fi mult mai greu de folosit decât tampoanele sau absorbantele. La început, e normal să și se pară mai greu. Dar poți arunca o privire la explicațiile unor videouri de pe YouTube și după câteva încercări și se va părea floare la ureche.

De asemenea, este foarte important să alegi mărimea corectă. O cupă prea mare va fi introdusă foarte greu sau chiar deloc în vagin, pe când una prea mică nu va permite închiderea completă și formarea vidului pentru a putea opri eficient menstruația.

Acestea au fost doar câteva din beneficiile și posibilele dezavantaje ale cupelor menstruale. În partea următoare a articolului vom vorbi despre cum să folosești corect cupa menstruală în cazul în care decizi să achiziționezi una.

3. Cum Să Introduci Cupa Menstruală Corect

În primul rând, spală-te foarte bine pe mâini și spală cupa. Igienizarea este foarte importantă când vine vorba de zona noastră intimă. Apasă cupa cu degetul arătător astfel încât să-i lipești pereții unul de altul. Asigură-te că aceasta este așezată confortabil iar la final pentru a fi sigură că s-a format vidul învârte-o puțin de la bază pentru a te asigura că aceasta s-a deschis în interior și a închis ermetic.

Pasul 1 OrganiCup

Dacă introduci cupa menstruală corect, nu vei mai avea parte de accidente neplăcute. Dacă doriți mai mult ajutor, urmăriți tutorialul de mai sus, sau multe altele pe aceeași temă și vei vedea exact ce trebuie să faci pas cu pas.

4. Cum Să Scoți Cupa Menstruală Corect

La fel ca în cazul introducerii, probabil nu vei reuși din prima încercare să o scoți perfect. Din nou, nu îți face griji, după ce faci acest lucru de câteva ori, va fi floare la ureche! (în medie 5-10 ori)

Pentru a scoate cupa menstruală corect, poți folosi un vas de toaletă sau chiar și vană sau bideul. Lărgește-ți picioarele încât să poți introduce mâna în vagin lejer.

Apucă cu degetele tija cupei și trage-o lent în jos, apoi trebuie să o golești în toaletă și gata. Clătește cu apă și repetă procedura. Îți recomandăm să folosești Gelul de igienă intimă & pentru curățarea cupei menstruale. Dacă nu ai acces la apă curată folosește Șervețele umede AllMatters

5. Cum Să Întreții Cupa Menstruală Corect

Curățarea cupei menstruale este destul de ușor de realizat. Pune apă la fiert într-un vas, iar după ce aceasta fierbe scufund-o în apă clocotită timp de 3-5 minute. Asigură-te că nu atinge fundul vasului pentru a nu se arde. 

Majoritate cupelor menstruale vor veni cu o cutiuță sau un săculeț făcut special pentru stocarea lor. Spălați cupa menstruală după fiecare folosire.

6. Când Ar Trebui Să Înlocuiesc Cupa Menstruală

După cum v-am mai zis mai sus, o cupă menstruală te poate ține chiar și 5-10 ani dacă o întreții corespunzător.

În cazul în care devine foarte alunecoasă, siliconul s-a deteriorat sau prezintă crăpături ar fi indicat să achizitionați o nouă cupă menstruală.

7. Pot Folosi O Cupă Menstruală dacă am un Flux Abundent?

Bineînțeles că DA. Există cupe menstruale făcute special pentru persoane cu flux des sau abundent. De asemenea, puteți folosi și o cupă normală, dar va trebui să o goliți mai des.

8. Ce Se Întâmplă În Cazul În Care Am Sterilet?

Sucțiunea cupei nu este destul de puternică încât să vă scoată steriletul. Singura problemă care ar putea apărea ar fi prinderea firelor în cupă. Acesta este un scenariu care are șanse foarte mici de a se întâmpla deoarece firele steriletului nu sunt destul de lungi.

Totuși, pentru a fi sigură de acest lucru, înainte de a scoate cupa poți roti foarte puțin baza cupei pentru a reduce sucțiunea si a permite aerului să pătrundă. În acest fel nu va mai exista vid iar cupa va ieși din canal.

9. Există Posibilitatea De A Nu Ajunge La Cupă Dacă Am Degetele Mici?

Dacă crezi că degetele tale sunt mici, recomandăm să achiziționezi o cupă care are o tijă mai lungă.

Poți chiar să iei cupa cu cea mai lungă tijă deoarece aceasta poate fi tăiată dacă este prea mare sau crează disconfort.

De asemenea, o metodă foarte bună de a ajunge mai ușor la tijă este pur și simplu să te relaxezi. Vaginul este plin de mușchi care, dacă sunt încordați, vor îngreuna întregul proces.

10. Este Posibil Să Mi Se Blocheze Cupa În Vagin?

Conform producătorilor, deși au existat cazuri în care cupa s-a blocat, sau nu s-a reușit evacuarea ei, nu exista absolut nici un pericol. În cel mai rău caz, va trebui să vizitezi un ginecolog. De cele mai multe ori problema a fost fie că doamnele în cauză nu s-au relaxat suficient, fie au omis să rotească puțin baza cupei pentru a o elibera și a reduce sucțiunea.

Chiar dacă șansele de a ți se va întâmpla sunt foarte mici, nu intra în panică. Situația se va rezolva foarte simplu urmând pașii de mai sus. Nu te speria, nimic groaznic nu se poate întâmpla.

11. Ar Trebui Să Mă Îngrijorez Pentru Sindromul De Șoc Toxic (SST)?

În realitate, orice introduci în vagin poate declanșa acest simptom. Dacă speli și dezinfectezi cupa menstruală conform regulilor prezentate mai sus, șansele declanșării acestui simptom sunt foarte mici spre inexistente.

Primul raport pentru a detalia un (1) singur caz rar de sindromul șocului toxic provocat de cupa menstruală (2015): 

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4556184/

12. Este Posibil Să Faci Sex Cu Cupa Menstruală Înăuntru?

Există cupe menstruale făcute special pentru acest tip de activități. Nu încercați acest lucru cu cupe menstruale normale.

13. Ar Trebui Să Folosesc Cupe Menstruale Dacă Sufăr De Vaginism, Fibroame Sau Endometrioză?

Dacă suferiți de fibroame, singurul dezavantaj este că va trebui să goliți cupa mai des. În rest totul va fi ok.

În cazul vaginismului sau endometriozei, cupa menstruală s-ar putea să nu fie cea mai bună soluție pentru tine. Nu ai nimic de pierdut, experimentează și încearcă să afli dacă este potrivită corpului tău.

14. Cum Rămâne Cu Mirosul?

Siliconul medical nu are miros. În orice caz există cazuri în care se poate dezvolta un anumit miros în timpul folosirii. Cel mai des acest miros apare daca o folosești mai mult de 8-12 ore recomandate de producător.

În cazul acesta poți face unul din următoarele lucruri:

  • Introdu cupa menstruală într-un amestec de peroxid de hidrogen (cunoscut sub denumirea comună de apă oxigenată (sau perhidrol)) peste noapte. Amestecă 1/2 peroxid de hidrogen 2% cu 1/2 apă într-un bol. Ulterior puneți apă la fiert și introduceți cupa dupa fierbere pentru 3-5 minute.
  • Suc proapăt de lămâie. Puteți șterge fără probleme interiorul și exteriorul cupei sau înmuiați întreaga cupă pentru aproximativ o oră. Ulterior puneți apă la fiert și introduceți cupa dupa fierbere pentru 3-5 minute.
  • Clătiși cu apă rece după îndepărtarea și golirea cupei. Uneori clătirea cu apă caldă poate provoca mirosuri neplăcute. Ulterior puneți apă la fiert și introduceți cupa dupa fierbere pentru 3-5 minute.  

Sperăm că acest articol te-a ajutat să înțelegi mai bine ce este o cupă menstruală și cum să o folosești corect. Lasă-ne un comentariu cu experiența ta legată de acest produs.

Află mai multe despre gama completă de Cupe Menstruale de la AllMatters:

Gama Completă AllMatters:

Lasă comentariul tău
*